Numele meu este…

‘Un strain… Da, sigur e american. Of, si ce dragut e!’ isi zise Ea cu un aer trist despre barbatul care tocmai intrase. Ea se duse la bar si lua o cola.

-Vreau si eu una! zise o voce masculina din spatele ei.

Ea se intoarse si il vazu pe barbatul aratos de mai inainte.

-Ce? Azi e ziua fara alcool? zise barmanul zambind.

Nimeni nu raspunse. Ea se aseza, iar El ii urma exemplul asezandu-se langa Ea. Stateau amandoi, la aceeasi masa, fara sa scoata nici macar un cuvant.

Ea era nici inalta, dar nici scunda, slabuta si ‘nu prea frumoasa’ cum obisnuia ea sa zica. El era inalt, poate prea inalt dupa parerea ei. Avea un aer aparte… Ii placea.

‘Gaaata!’, isi spuse ea. ‘Gata cu asta. Gata cu speratul’

-Dansam? o intreba El, dar Ea era prea adancita in gandurile ei.

-Heeei, dansam? mai intreba El o data.

-Aaa, cine?! Eu?! Continuă lectura

Hmm

As vrea ca macar o data sa stiu si eu ce vreau. Atat. Nu cer mai mult.

As vrea ca macar o data, o singura data, sa fiu sigura de ceva. Sa fiu sigura ca fac ce trebuie, sa fiu sigura ca totul o sa fie bine.

As vrea ca macar o data lucrurile sa mearga exact cum vreau eu, fara intamplari neasteptate, fara surprize.

As vrea ca macar o data sa se petreaca toate ca in capul meu, dar EXACT ca in capul meu.

As vrea ca lumea sa fie mai bune.

As vrea ca macar cuiva, oricui sa ii pese. Sa ii pese de cainele ala care sta intr-un colt si tremura, sa ii pese de copilul ale carui vise tind spre infinit.

As vrea sa pot zambi… sa pot zambi stiind ca nimic rau nu se poate intampla.

As vrea ca lucrurile sa fie exact ceea ce sunt, fara intelesuri ascunse.

As vrea sa fie mai usor

Free

Acum, ca am renuntat la tampita idee de a scrie o carte, am mai mult timp liber. Deci ma apuc de scris pe blog, asa, mai intens.

Am impresia ca o sa rup topurile cu blogul meu. Dada, sigur asa o sa fie!

Fragment- cap. I

„Şaisprezece ani. Atât mi-a trebuit să-mi dau seama că eu în zadar încerc să îmi urmez visele, că, în definitiv nu eu decid cum îmi trăiesc viaţa, ci viaţa îşi urmează propriul curs indiferent de câtă rezistenţă opunem noi. Viaţa se-ntâmplă, aşa pur şi simplu, fără să ne ceară acordul. Nici tu, nici eu, nici orice alt om din lume nu poate decide ce se întâmplă cu viaţa ta, ci doar o influenţează într-o măsură mult prea mică pentru a conta. Evident, dacă eşti destul de încăpăţânat îţi poţi schimba cursul vieţii, îţi poţi urma visele, dar îţi trebuie o voinţă de fier, un suport moral imens şi, normal, o dorinţă arzătoare de a te schimba, de a-ţi împlini visele. Iar eu, cum nu le am pe primele două, cred că o să mă las în voia sorţii.

Nu cred în destin,dar nici în liberul-arbitru. De fapt, cred în ceva ametecat. Cred că eşti în măsură să îţi schimbi viaţa prin deciziile pe care le iei, dar, de asemenea, cred că dacă un lucru e scris să ţi se întâmple, o să ţi se întâmple fără dar şi poate. Dumnezeu, sau orice altă fiinţă supraomenească, e încă sub semnul întrebării pentru mine. Mi-ar place să cred ca undeva, acolo sus, este cineva care ne veghează, care are grijă de noi. Dar unde este această fiinţă când n-ai bani de mancare, când orice faci nu eşti destul de bun, când nimeni nu te iubeşte, nici măcar singurele persoane care ar trebui să te iubească necondiţionat, părinţii? Unde se ascunde atunci când în fiecare noapte ceri un semn, cât de mic, că cineva este sus acolo şi ca are grijă de tine, când plăngi până adormi imaginându-ţi cum ar fi fost dacă te-ai fi născut într-un loc diferit? După toate astea ar trebui să mai cred? Cum să crezi în ceva care ar trebui să te ajute, dar n-o face? Prostia a ajuns să guverneze totul. Cred că dacă eşti destul de prost, viaţa ţi-ar părea uşoară. Atunci când eşti prost parcă viaţa e mai simplă, nu? Cred şi în noroc, parţial, cel puţin. Adică e evident că unii au noroc, iar alţii nu, unii s-au născut norocoşi, alţii nu. Dar cred şi că într-o oarecare măsură norocul ţi-l faci cu mâna ta.

Nu-mi place violenţa,nici fizică, nici psihică, de niciun fel. O evit pe cât posibil, chiar dacă uneori am nişte ieşiri total neadecvate, chiar dacă mai fac glume nesărate pe baza insuşirilor fizice. Încerc să mă îndepărtez de toate lucrurile pe care eu le consider nepotrivite şi să fac mai mult din ceea ce îmi place. Nu-mi plac ţigările, nici alcoolul. De fapt, acestea două mi-au cam distrus viaţa. Nu-mi place să ies în cluburi şi să stau acolo până dimineaţa petrecând. De fapt, cred că mi-ar place, dar prefer să irosesc banii părinţiilor mei pe alte lucruri şi oricum nu cred că m-aş potrivi decorului. Nu-mi place să mă-mbrac elegant. Pe cine păcălesc?! Mi-ar place să port haine ceva mai elegante dar, nu cred că mă caracterizează şi nici că arăt bine îmbrăcată aşa. De obicei port o pereche blugi şi un tricou.”

Vreau ca primul capitol sa fie asa, ca un autoportret, dupa care sa povestesc viata mea pana acum (la 16 ani) si apoi, in detaliu, sa povestesc tot ce s-a intamplat in clasa a 9a. Evident, nu o sa povestesc doar despre viata mea, o sa introduc chestii imaginate de mine, dar in principiu scheletul lucrarii va fi persoana mea, viata mea, visele mele, toate cu mai multe sau mai putine modificari.

Nu mi se prea pare in regula inceputul asta. Adica vroiam sa incep asa, mai original, dar nu cred ca asta e modul cel mai potrivit. Voi ce spuneti?

Ha!

Deci, ma uitam eu pe TPU la intrebari legate de procesul scrierii unei carti.

Majoritatea puneau intrebari gen „Vreau sa scriu o carte, dar nu am idei. Ma ajutati?; Heeei, ma gandesc sa scriu o carte de aventura. Imi dati niste idei pentru titlu?”

Pai, dragii mei, idioti, cretini, handicapati. Cum sa scri o carte daca tu nu sti despre ce vrei sa fie?! O carte se presupune a fi originala, creatie proprie! Scri o carte doar daca simti ca o poti face, doar daca simti subiectul respectiv. Trebuie sa pui suflet. Eu nu cred ca daca cineva iti spune „scrie despre elefanti” tu gata, esti indragostit de elefanti! Daca n-ai inspiratie nu te avanta undeva unde iti trebuie tone de asa ceva, deal?

Doamne, asta e…

Nu.

Ce să fac şi eu?! M-apuc să scriu o carte, aia fac. De mult îmi trecea prin cap chestia asta. Ba chiar începusem într-un timp să scriu ceva.

Oricum, ştiu că nu prea mă pricep la scris, da’ serios că nu-mi pasă. Încercarea moarte n-are, right?

Probabil o să postez pe aici nişte paragrafe din ‘carte’.

Titlul cărţii va fi ‘O lume nevăzută’. Nu va fi SF, ci mai mult o dramă. Nu vă zic mai multe decât după ce scriu primele pagini.